0722 293 622

Recenzii

Aura

„O recomand cu mare încredere și entuziasm pe d-na doctor Adriana Guja, este nu doar un medic excelent, dar și un om deosebit, genul de om “bun de pus pe rană”. Este foarte caldă, extrem de răbdătoare și înțelegătoare (chiar și cu pacienții dificili ca mine ☺️) , foarte empatică și atentă la doleanțele pacienților, de multe ori am spus că parcă s-a născut fix pentru meseria asta, nu avea cum să i se potrivească altceva mai bine. Are mâna foarte ușoară și este mereu foarte calmă, lucrează cu grijă și multă atenție la detalii, explică și argumentează mereu foarte clar și detaliat. Sunt pacienta ei de cca 20 de ani, am încredere deplină în recomandările ei, merg cu drag de fiecare dată la cabinet, atmosfera e foarte placută și prietenoasă, mi-e drag tare și de Mihaela - asistenta, că doar nu degeaba se spune că “cine se aseamănă, se adună”. De câte ori s-a întâmplat să am vreo urgență, am știut că mă pot baza, am fost primită și d-na doctor a făcut tot ce s-a putut pt remedierea situației. Nu cred că a existat copil mai fricos de dentist decât al meu, mergeam la cabinet și fiica mea aproape paraliza de frică (sechele din frageda copilărie), după ce ajungea în scaun pur și simplu nu mai putea să coopereze, îi curgeau lacrimile șiroaie și nici nu putea să deschidă gura…de la stadiul ăsta am plecat și cu timpul (cu pași mici dar siguri) a ajuns să fie cooperantă la injecții și tratamente, doar datorită tactului și răbdării incomensurabile a d-nei doctor…știu că nu i-a fost ușor și nici confortabil cu un astfel de pacient, eu mă simțeam epuizată dupa un astfel de episod doar asistând, îmi închipui cât de secată de energie trebuia să se simtă ea, nevoită să lucreze în astfel de condiții și sub presiune…cu Adriana am reușit astfel să depășim această trauma, fiica mea a ajuns să meargă singură la controale și tratamente - relaxată, cu încredere și chiar cu drag, drag de Adriana și sufletul ei mare. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce a facut pentru noi de atâția ani, îmi vine greu să exprim în cuvinte aprecierea, recunoștința și mulțumirea! Mii de mulțumiri, din suflet! ❤️-”

Alis Jianu

„După câteva experiențe neplăcute, îmi este încrederea recâștigată, temerile dispărute și zâmbetul larg prin amprenta lăsată a unui medic dedicat și a unui om cum rar suntem binecuvântați sa întâlnim.
Va mulțumesc frumos, doamna doctor Adriana Guja!

Iulia S

„Doamna doctor Guja lucrează cu foarte mare delicatețe și empatie, fără graba, se simte ca face aceasta meserie cu multa pasiune și plăcere.  De fiecare data a dat dovada de profesionalism și promptitudine in soluționarea problemelor dentare, cu rezultate excelente, atât estetice cât si funcționale.  Multumesc din suflet pentru toate explicațiile, răbdarea și timpul petrecut împreuna. Cu dvs știu ca dinții mei sunt pe mâini bune!”

Cristina, USA.

„Ca urmare a parodontozei, am avut de ales intre inlocuirea unor dinti lipsa cu o punte sau cu efectuarea unor implanturi dentare. La recomandarea D-nei Doctor Adriana Guja, in a carei ingrijire sunt de peste 20 de ani, am decis ca implantul dentar este cea mai buna solutie. Acum am o dantura stabila, cu dinti din portelan care arata natural si pe care ii simt ca fiind ai mei. Nu mai am dificultati la mancare, trasaturile fetei s-au schimbat mult in bine si zambesc cu multa incredere. ( Sotul si prietenii ma complimenteaza!)  Pe langa pregatirea profesionala a D-nei Doctor, am apreciat de-a lungul anilor  atentia la detaliu, rabdarea, empatia si faptul ca intotdeauna am mers la consultatii relaxata si cu deplina incredere ca voi fi ajutata. Va multumesc, D-na Doctor Guja!”

Cabinet Stomatologic Cluj Napoca

Cabinet Stomatologic Radauti

Cabinet Stomatologic Cluj Napoca
Cabinet Stomatologic Cluj Napoca
Cabinet Stomatologic Cluj Napoca

Dr. Adriana Guja oferă îngrijire dentară completă, inclusiv servicii de stomatologie generală, ortodonție și prevenție, într-un mediu prietenos și confortabil. Sănătatea zâmbetului tău este prioritatea noastră!

Cabinet Stomatologic Radauti

Pentru programări sunați la:
0722 293 622

Contact

Str. I.C. Brătianu, Nr. 17, apt. 2

Cluj Napoca, Jud. Cluj